Tag Archive | diversificare

Diversificarea – o problemă?

A venit vremea să începi diversificarea  puiului tău. Te-ai informat la medicul pediatru, la cunostințe, din cărți, articole și site-uri specifice, ai urmat și un curs, ai făcut tot ce se putea, ai transpirat lângă cratiță, lângă blender și ai încercat tot ce s-a putut să îl faci să mănânce, dar copilul nici nu vrea să vadă mâncarea. Simți că îți pierzi rabdarea și mintea. Dar, stai! Nu dispera! Întotdeauna există o soluție. Hai să o găsim impreună! Dar  înainte de toate, trebuie să înțelegem următorul lucru și să îl acceptăm. Copilul nostru nu știe să citească, nu are habar de ce scrie cartea, revista, articolul sau ce spune medicul pediatru. El nu e programat să se comporte așa cum spun sau scriu unii, el are doar nevoi. Atât. Sigur, ca ceea ce spune medicul sau scrie cartea e important, dar să nu uităm nici o secundă că puiul nostru oricum face numai ce vrea, ce simte si doar când simte că e pregătit. Ar fi prea frumos ca toți copiii să reacționeze la fel, dar atunci ar fi prea monoton.

  • Copilul tău are 6 luni și nu vrea să încerce diversificarea.  Bebe suge la sân, are deja 6 luni, duce jucăriile și mânuțele la guriță, își ține bine capul, medicul a dat verde pentru începerea diversificării. Ai început cu legume, conform indicațiilor, dar bebe refuză să mănânce. Întoarce capul, își face greață, plânge, e agitat. Înseamnă că bebe nu e pregătit de a încerca ceva nou. În cele mai multe cazuri, copilul care suge la sân, acceptă mai greu diversificarea, din punct de vedere psihic e mai greu să se rupă de sânul mamei. Deoarece, el percepe, privarea de sân  ca o pedeapsă, nu forța sub nici o formă introducerea alimentației solide. Încearcă în fiecare zi, apoi imediat continuă alăptarea. Dacă refuză cu vehemență legumele, poți încerca diversificarea cu fructe, deoarece acestea fiind dulci, se păstrează continuitatea gustului dulce din laptele de mamă. Continui cu supele și apoi revii la legume. Apoi cărnița și introduci restul alimentelor conform tabelelor de diversificare. Dacă a trecut o săptămână de când ai început diversificarea dar bebe refuză orice aliment, e clar că încă nu e pregătit de diversificare și nu trebuie să mai forțezi. Fă pauză o săptămână, apoi reia procesul. Și tot așa până când bebe dorește să înceapă diversificarea. E important să nu îl forțezi să mănânce, deoarece așa se naște repulsia față de alimentație și de aici se formează baza comportamentului alimentar de mai târziu.
  • Ai început diversificarea, copilul a mâncat foarte bine o vreme, dar acum nu mai vrea nimic și refuză cu vehemență orice aliment. Înainte de orice, trebuie să te convingi ca bebe e sănatos și nu are o problemă de sănătate. Dacă e vesel, crește in greutate, dar refuză mâncarea, e bine să îl lași în pauză o vreme. Păstrează programul de alimentație, încearcă, dar nu forța. Completează cu lapte de la sân sau lapte praf, formulă adecvată vârstei. Nu te limita doar la lapte de vacă, chiar dacă e din sursă sigură. Conține proteine și calciu, dar nu conține fier și alte minerale necesare dezvoltării armonioase a copilului. Probabil, bebe tocmai a descoperit jocul și asta e mai interesant decât mâncarea. Încearcă să te joci în timp ce îi oferi mâncarea. Nu fugi prin toată casa după copil să îi dai o lingură de mâncare, mai bine pune o farfurie cu mâncare între jucării.   E important să nu schimbi nimic în programul de masă. Pune-l cu voi la masă și încurajează-l să mănânce singur, să prindă alimentele cu degetele sau poți chiar tu să-i oferi mâncarea din mâna ta. E important să îl lași să exploreze conform nevoilor sale și nu îl forța cu nimic.

Cu rabdare, până la urmă, vei reuși. Perseverând vei vedea progrese. Doar că e important să îți amintești că bebe nu vine informat și nici nu știe ce așteptări ai tu și alții, de la el. Și că e necesar să îi înțelegi nevoile. Atunci totul va fi bine !getty_rm_photo_of_baby_eating_from_spoon

DIVERSIFICAREA ALIMENTATIEI

Diversificarea alimentatiei inseamna trecerea de la alimentatia exclusiv lactata la un regim alimentar variat in care ii dai bebelusului tau si alimente nelactate. Introducerea varietatilor alimentare nu va intrerupe alaptarea la san. Diversificarea poate incepe de la varsta de 4 luni la bebelusii hraniti artificial sau mixt si de la 6 luni la cei hraniti exclusiv la san sau pentru cei nascuti prematur. Alimentele introduse trebuie sa contina derivate din lapte de vaca: branza de vaci, iaurt, smantana, legume si fructe, fainoase: cereale, gris, orez, carne, peste, oua. Se pot folosi si produsele existente in comert sub forma “ baby” sau “ junior”. Excesul de zahar poate produce modificari de metabolism si poate duce la aparitia obezitatii. La fel excesul de sare poate produce afectiuni ale sistemului renal.

Tehnica diversificarii. Primul aliment introdus trebuie sa fie sub forma unei lingurite de suc de mere sau morcovi sau supa de zarzavat. Se asteapta reactia bebelusului. Se creste treptat cantitatea noului aliment. Intotdeauna se administreaza inaintea laptelui pe care il inlocuieste.Nu vei introduce mai mult de un aliment nou o data. Urmatorul se introduce abia dupa doua- trei zile cand bebelusul s-a obisnuit cu noul aliment. Abia dupa o saptamana se va renunta la o masa de lapte in favoarea alimentatiei diversificate. Daca bebelusul tau refuza permanent un aliment nou, se va trece la sistarea lui iar dupa o perioada de timp se incearca din nou. Refuzul copilului trebuie acceptat ca atare si nu trebuie fortat sa accepte ceva ce refuza (daca-i place gustul alimentului va deschide gura sa primeasca si restul, daca refuza va intoarce capul intr-o parte). Nu vei incepe diversificarea alimentatiei in perioada in care bebelusul este bolnav. Acum vei introduce apa ( fiarta si racita) in alimentatie si ceaiurile de plante sau fructe naturale. Nu se adauga sare sau zahar pentru modificarea gustului si nu vei folosi sub nici o forma indulcitori pe baza de miere, sau aspartam, deoarece exista riscul de alergii. Toate preparatele vor avea forma semilichida sau pasirata. Fiecare masa solida se va completa cu lapte de mama. Acum e momentul in care bebelusul tau necesita toata atentia si rabdarea de care esti capabila, iar relatia afectiva dintre tine si copilul tau se intensifica. Atentie! Nu se ofera un aliment care-i place in cadrul mai multor mese din aceeasi zi, deoarece poate perturba echilibrul nutritional al copilului.

Ordinea cronologica de introducere a alimentelor:

  – la 4 luni se introduce cereale fara gluten 2-8 grame, legume 50 de grame sub forma de supa de zarzavat, fructe 50 grame( cu pulpa). Se inlocuieste treptat o masa de lapte.

 – la 5 luni se inlocuieste a doua masa de lapte cu piureul de fructe cu branza de vaci, carnea mixata 10 -15 grame ( piept de pui ), cereale cu gluten 10 grame ( paine, biscuiti ).

– la 6 luni se inlocuieste a treia masa de lapte cu un fainos cu gluten fiert in lapte( gris cu lapte). Supa de legume se poate alterna cu supa de carne degresata. Se poate introduce galbenusul de ou fiert tare( 1 2 din cantitaea de galbenus) in piureul de legume, alternand cu zilele in care nu primeste carne.

– la 7 luni  se introduce ficatul de pui sau vita, amestecat in piureul de legume alternativ cu zilele de galbenus de ou si carne. Se introduce iaurtul in compozitie cu branza de vaci si fructe sau cereale.

– la 8 luni  se poate introduce mamaliguta cu branza de vaci, smantana 2-3 grame, putin unt, albusul de ou. Acum se poate administra galbenusul intreg. Tot acum se poate administra si piureul de cartofi singur, fara adaos de alte legume.

– la 9 luni se introduce pestele si sunca presata incorporate in piure.In supa de legume se poate fierbe fidea.

– la 10 luni se poate introduce creierul de vita, intr-o singura masa pe saptamana, alternativ cu carnea, pestele, oul. Daca masticatia permite, se administreaza budinci de gris, legume si papanasii cu branza de vaci.

– la vasta de 12 luni daca dentitia este corespunzatoare, se administreaza pilaf cu orez, orezul fiert in lapte fara sa fie pasat, budinci cu orez si fructe, perisoare din carne ( peste, pui sau vita – 50 grame) si ciorbe acrite cu bors.

Daca in timpul administrarii unui aliment nou, apar tulburari digestive sau reactii alegice pe corp se va intrerupe alimentatia cu preparatul respectiv si se va cere sfatul medicului pediatru.

Prepararea alimentelor se va face fara adaos de condimente, fara prajire. Legumele nu se administreaza crude, ci fierte sub forma de supe, ciorbe si piureuri.

 Cursul de diversificare pe care il oferim este mult mai complex, cuprinde si idei de retete si alte sfaturi eficiente privind reusita diversificarii.